A intra în relație cu celălalt presupune a mă dezvălui, a mă lăsa descoperit întru totul … Ceea ce poate fi extrem de înfricoșător, poate fi un act de curaj extrem și de nesăbuință în același timp.
Ridicăm „ziduri” emoționale care să ne protejeze de eventuale suferințe în relație cu ceilalți, uitând că aceste ziduri devin nocive nouă înșine, izolându-ne, împiedicându-ne să creștem prin hrana emoțională pe care o poate oferi intimitatea unei relații profunde și autentice.
Sunt multe motivele pentru care un om poate alege, conștient sau nu, să se protejeze ridicând un zid între el și ceilalți. Oricare ar fi motivele, acestea sunt încărcate de un mix de emoții predominând frica, furia, dar mai ales tristețea. Daca privim dincolo de acest adult care nu se implică emoțional și pare că nu îi pasă prea mult de ceilalți, putem întâlni un copil rănit, care s-a simțit la un moment dat abandonat de mama ori de tatăl lui. Un copil care a învățat că dragostea doare, iar cel pe care îl iubești te poate dezamăgi și te poate părăsi deși tu încă ai nevoie de el. Acest om mic, pentru a se proteja, își închide inima și ridică ziduri de protecție pentru a evita să mai intre în contact cu o astfel de durere imensă. Așa reușește el să facă față suferinței. Ne putem înfuria pe el?
Privind astfel lucrurile, putem să devenim mai conștienți de dinamicile relaționale pe care le întreținem și să facem un prim pas, acela de a ne îngriji rănile emoționale provocate de traumele de separare care nu ne dau voie să intrăm în relații cu inima deschisă.
Și ține minte: atunci când îl lăsăm pe celălalt să se apropie suficient de mult, îi permitem să ne vadă cu adevărat, cu bune și rele, dar ne permitem și nouă înșine să primim iubire. Arătându-ne slăbiciunile, dăm dovadă, de fapt, de curaj, asumare și putere.
Cu drag,
Andreea – psihologul tău
#relații #ziduriemotionale #mecanismedefensive